Transgaz a început procedurile de achiziții destinate lucrărilor de construire a secțiunii românești a conductei internaționale BRUA. Până acum, compania a lansat licitații pentru cumpărarea de grupuri de comprimare, material tubular, robinete speciale și îmbinări electroizolante monobloc, valoarea totală estimată a contractelor fiind de circa 300 milioane euro, cu TVA inclusă.
Mai mult, pentru cazul în care proprietarii de terenuri refuză accesul companiilor care realizează lucrările de construcție pe proprietățile lor, un proiect de OUG elaborat de Ministerul Economiei prevede expres că aceste companii pot solicita, cu titlu gratuit, intervenția jandarmilor.
Creșterea capacității de interconectare a sistemelor naționale de transport de gaze naturale din Europa este unul dintre obiectivele principale ale Uniunii Energetice, în vederea diversificării surselor de aprovizionare și pentru reducerea dependenței de importurile de gaze din Rusia.